Home » D:News » Vezi cum arată planeta Marte în 3-D, de la cel mai înalt munte până în cel mai adânc canion (VIDEO)

Vezi cum arată planeta Marte în 3-D, de la cel mai înalt munte până în cel mai adânc canion (VIDEO)

Vezi cum arată planeta Marte în 3-D, de la cel mai înalt munte până în cel mai adânc canion (VIDEO)
Publicat: 31.10.2013
Aici se află cel mai înalt munte cunoscut în Sistemul Solar, dar şi canioane adânci de peste 7 km, spectaculoase formaţiuni de lavă şi întinse deşerturi de nisip roşietic. Toate acestea pot fi acum văzute în imagini tridimensionale, graţie sondei Mars Express, care, în ultimii 10 ani, a dat ocol planetei de aproape 12.500 de ori, captând imagini extrem de detaliate. Acestea au fost montate recent de specialişti, rezultând un clip video ce oferă o incomparabilă senzaţie de zbor deasupra Planetei Roşii.

Lansată în 2003, misiunea Mars Express era, iniţial, programată să dureze doar doi ani, dar Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a continuat să o extindă în ultimul deceniu. Sonda funcţionează perfect şi azi, urmând să rămână în activitate până în anul 2014.

În acest răstimp, sonda a survolat de mii de ori planeta, ajutând astfel la obţinerea unui model topografic al aproape întregii suprafeţe a acesteia. 

Imaginile din acest clip au fost realizate cu ajutorul instrumentului HSRC (High Resolution Stereo Camera) şi au fost montate de către specialiştii de la Centrul Aerospaţial German (DLR) pentru a sărbători cea de-a zecea aniversare a misiunii Mars Express. Rezoluţia excelentă este obţinută graţie principiului deosebit de captare a imaginilor, folosit de HSRC: 9 detectoare sensibile la lumină „scanează” suprafaţa, din 9 unghiuri diferite; datele sunt apoi procesate, obţinându-se imagini tridimensionale.

Imaginile obţinute sunt atât de detaliate, încât oamenii de ştiinţă pot chiar să identifice procesele geologice care au dus la apariţia unora dintre formele de relief ale planetei; printre altele, pot fi identificate acele procese geologice în care a fost implicată apa, care a existat pe Marte în mari cantităţi în urmă cu miliarde de ani. 

Sursa: Mail Online / Foto: DLR

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Ziua în care România cucerea cel mai înalt munte
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Turiștii străini de pe vasele de croazieră vor putea rămâne 15 zile în China fără viză
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Cât vor cheltuii fanii lui Taylor Swift ca să o vadă în concert în Marea Britanie?
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc de combustibili fosili
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
Test de cultură generală. Ce universitate este mai veche decât imperiul aztec?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită